EXCLUSIV VIDEO | Artista newyorkeză fascinată de România. “Am adorat să mă plimb prin București, să văd cum este prezentată mâncarea. Am văzut și sărăcia, și bogăția, ca peste tot. Avem nevoie de pace”

Marie Christine Katz, o prezență activă în lumea artistică din New York, și-a dorit să descopere România la fața locului, nu a venit cu idei preconcepute sau cu păreri deja formate. S-a plimbat mult pe străzile Bucureștiului, prin piețe, s-a bucurat de arta românească și de istoria locurilor. A fost fascinată de ce a văzut în România, pe care o descrie ca pe o combinație paradoxală între sărăcie și bogăție, între tristețe și zâmbete, între deznădejde și curaj. „Este ca peste tot!”, afirmă cu tărie artista newyorkeză, după prima ei vizită la București, despre care a povestit într-un interviu la GÂNDUL EXCVLUSIV. 

Artista Marie Christine Katz este originară din Elveția, dar trăiește în America din 1985. După ce a luat la pas locurile știute și neștiute din București și din Timișoara, cu setea artistului hotărât să decripteze misterele pentru a le transforma apoi în artă și în spectacol, Marie Christine Katz s-a desprins cu greu de România și a plecat doar cu promisiunea că va reveni împreună cu familia sa.

Marie Christine Katz este cea care s-a ocupat de partea vizuală a cărții „Legea apei”, apariție germano-română la Târgul de Carte de la Frankfurt – o carte ce poartă semnătura româncei Anca Stuparu. Artista nerwyorkeză folosește în lucrările sale diverse forme de expresie și materiale inedite – de la hârtie, țesături, fire, sârmă metalică, păr uman, sticlă și ceară -, combinate cu  sunet, lumini și video pentru ca show-ul să fie unul complet.

Aceasta a mărturisit că, pentru artiști, perioada pandemică a fost într-adevăr una dificilă, dar, paradoxal, le-a dat răgaz să se redescopere și să dea muncii lor o altă dimensiune și o altă simbolistică.

Arta este peste tot și nu a încetat să existe nici în pandemie”, a spus Marie Christine Katz.

Marie Christine Katz a povestit la GÂNDUL EXCLUSIV cum a început colaborarea cu Anca Stuparu, cu care s-a cunoscut acum mulți ani, la New York, dar a punctat și faptul că admiră tânăra generație pentru forța cu care luptă pentru lucrurile în care crede.

Arta de a-i aduce pe oameni împreună

Artista mărturisește că, în proiectele sale – care se întind pe mai multe luni sau chiar ani -, interacțiunea cu publicul, nevoia de a împărtăși gânduri și povești, de a crea situații care să-i aducă pe oameni împreună sunt elemente care-i definesc opera.

Recunoaște însă că, în multe dintre proiecte, copiii săi îi sunt adevărată sursă de inspirație. Marie Christine Katz speră ca, pe viitor, să prindă în momentele sale artistice și o bucată de Românie, un loc care a fascinat-o cu adevărat.

Pentru mine, România înseamnă și imaginea buchetelor de flori cu care am fost întâmpinată când am ajuns pe aeroport, un moment cu adevărat frumos, care a dat culoare zilelor petrecute aici. Apoi, am adorat să mă plimb prin București, să merg în piață, să văd cum este prezentată mâncarea, să văd viața în simplitatea ei.

Am vizitat muzee, dar și biserici, îmi place mult istoria, îmi plac clădirile vechi. Am discutat cu prietenii mei români și încep să văd puțin și lucrurile dificile, dure din România, oamenii care dorm pe străzi. Să văd sărăcia, dar și bogăția, ca peste tot…”, a spus artista.

La finalul interviului, Marie Christine Katz a avut un moment special, o pledoarie pentru pace, înțelegere și iubire – Dona Nobis Pacem -, dedicat oamenilor din întreaga lume.

Colaborare româno-americano-elvețiană în numele artei

Cum ai început colaborarea cu românca Anca Stuparu?

Colaborarea mea cu Anca a început foarte simplu: mi-a telefonat și m-a întrebat dacă vreau să colaborăm. Mi-a spus că are o carte de poezii, iar eu am zis, bineînțeles, că da. Colaborarea noastră a fost ceva natural.

Eu i-am sugerat fotografii din proiectele mele și apoi am selectat împreună câteva imagini care se potriveau pentru poeziile Ancăi. Apoi, imaginile alese au fost trimise editurii care a scos cartea. Rezultatul acestei munci de echipă a fost, într-adevăr, una bazată pe forța colaborării.

Cartea “Legea apei.” Sincer, titlul  mă intrigă puțin. Care este semnificația lui? Care este rezonanța?

Titlul cărții “Legea apei” este ales de Anca, așa că ea este cea mai în măsură să răspundă la această întrebare. În ceea ce mă privește, apa este un element extrem de important. Este viață, este mister, este forță, este locul unde merg în momentele în care reflectez, apa face parte din munca mea.

Am reflectat la conexiunea dintre poemele Ancăi și munca mea și cred că lucrul care le definește este dorință. Dorința aceea care atinge niveluri și idei diferite. 

„Lumea are nevoie de dorința de pace”

Marie Christine, ești o prezență activă în lumea artistică a New York-ului. Îmi permit să te întreb, prin prisma meseriei tale, dacă lumea de astăzi are nevoie de dorință mai mult decât înainte de pandemie?

Da, este nevoie de dorința de pace. Pacea, dragostea, schimbările pozitive și dorința de a vedea oamenii fericiți. Este nevoie de dorință!

„Nu s-a renunțat la artă nici în timpul pandemiei”

 Are lumea de astăzi nevoie de artiști, de artă? Te întreb asta pentru că pandemia a rupt puțin legăturile între artiști și lume… 

Da, categoric, da! Eu, personal, am nevoie de artă. Am nevoie să văd opera altor artiști, am nevoie să văd un spectacol. Și trebuie să spun că în timpul pandemiei, artiștii au găsit modalități susținute de a explora opera lor, pentru că au avut mai mult timp, dar în același au folosit rețelele sociale.

De exemplu, au folosit zoom-ul, tocmai pentru a crea o platformă în care să împartă fiecare ceea ce a lucrat, să împartă unii cu alții momentele. Cred că artiștii au continuat cu adevărat să lucreze și nu s-a renunțat la artă nici în timpul pandemiei.

Cum este lumea artistică a New York-ului? Cum se întâmplă lucrurile?

Este vibrantă și sunt foarte multe lucruri de văzut. Multe lucruri la care poți participa. Bineînțeles că în timpul pandemiei ceea ce se transmitea live a trebuit să se închidă și acesta a fost un moment dur pentru artiști. Cu toate acestea, au găsit modalități de a se exprima, folosind rețelele sociale.

Este o lume foarte bogată și, în același timp, există un număr mare de artiști care muncesc la New York, dar și în celelalte orașe din America și în alte locuri din lume. Arta este peste tot și New York este un loc minunat pentru tot ceea ce înseamnă arta.

„În munca, este nevoia de povești, de gânduri care să-i aducă pe oameni împreună”

Aș vrea să ne vorbești și despre simbolistica proiectelor tale!

Este nevoie de prea mult timp pentru a explica fiecare proiect. Dar, rezumând, în general am două-trei proiecte în desfășurare. În acest moment, lucrez la #DancingAloneWithmyShadow (n.r.- Dansând singur cu umbra mea), un proiect care a început în pandemie și care se găsește atât pe instagram, dar care creează, de asemenea, spectacole și video-uri.

De asemenea, există și proiectul “Let’s Take a Walk” (n.r. –  Să facem o plimbare), început în 2019 și care continuă, atât pe rețelele sociale, cât și prin întâlnirea față în față. Putem să mergem împreună, împărțind momentele, oriunde ne-am afla, în lumea întreagă.

Mai este și proiectul “My Favorite Grandmother” (n.r. – Bunica mea favorită), un proiect care adună povești despre bunica sau, uneori, despre bunici.

“Hangers 101” (n.r. – 101 umerașe) reprezintă un alt proiect pe care l-am terminat, un proiect început  în perioada instalării lui Donald Trump la Casa Albă. A fost ceva la care am reacționat foarte puternic.

Am intervievat tinerii și le-am pus întrebări despre ceea ce cred în legătură cu ce se întâmplă în jurul nostru și în lume. Dar, cred că, în toată munca mea, apare nevoia de interacțiune cu publicul, de a schimba povești, gânduri, de a crea situații care să-i aducă pe oameni împreună și de a încerca să se înțeleagă unii pe ceilalți. Să descopere că au lucruri în comun, că iubesc aceleși lucruri, că sunt asemănători, că au aceleași speranțe.

„Copiii mei sunt sursa de inspirație pentru unele proiecte”

Ai adus în discuție un subiect foarte important și anume generația de astăzi. Cum este generația tânără din New York și de peste tot din lume? Cum privești tinerii de astăzi?

Eu sunt mamă a doi tineri și pot spune că admir foarte mult tânăra generație. În primul rând, este o generație în formare, dar în același timp, o generație care încearcă să schimbe lucrurile, foarte interesată de justiția socială și foarte activă.

Care sunt lucrurile pe care le-ai învățat de la copiii tăi?

Copiii mei sunt cheia unora dintre proiectele mele, a schimbării din munca mea.Venirea lor pe lume mi-a dirijat munca într-o altă direcție. Gesturile lor, ceea ce se întâmplă în viața lor reprezintă surse de inspirație pentru munca mea. Există multe momente în spectacolele mele bazate direct pe un gest, o frază și o situație a copiilor mei.

„Munca unui artist are nevoie de public, de tineri care să reacționeze”

Care este mesajul tău pentru persoanele care se inspiră din proiectele tale, din munca ta?

Un mesaj pentru tinerii care urmăresc munca mea este unul de mulțumire, pentru că munca unui artist, a unui scriitor are nevoie de un public, are nevoie de tineri care să reacționeze.

Sunt inspirată de mulți tineri. Îi mulțumesc publicului pentru participarea lui, pentru gesturile lor, pentru comentariile lui, pentru că toate acestea ne ajută pe noi, artiștii, să facem schimbări, să învățăm mereu ceva nou.